Cum m-am despărţit de sărbători

De sărbători ne-am despărţit.

Înainte treceam des pe la ea, aproape zilnic. Gătea destul de bine, şi când ţineam post, preferam fasolea ei bătută, o tocăniţă de ciuperci sau, dacă făcea, câte-o salată de varză albă. Avea şi bere neagră, iar de la un timp îmi descoperisem preferinţa pentru ea. Înainte nu puneam gura pe bere neagră, mi se părea amară. Însă, am impresia că trecerea timpului schimbă nu numai oamenii dar şi percepţiile lor. Îi eram totuşi fidel, chiar dacă mă cam usca de bani. Mă mira doar că lumea se înghesuia la ea, deşi oamenii rămâneau fără bani. Mie nu-mi place înghesuiala, cozile îmi repugnă, detest socializarea forţată de statul pe loc, în acelaşi loc, cu priviri în coşul tău de cumpărături. Ia să vedem ce şi-a luat? Uite, bere scumpă, are bani! Cu varianta: ia uite la săracul ăsta, o caserolă cu spanac! Şi mai lucrează şi-n televiziune. Păi asta e că nu! Nu mai lucrez în televiziune şi, culmea, am plecat de-acolo fiindcă nu mă plăteau. De la cealaltă am plecat de drag. Prea mult Dragnea. Asta e, dacă nu mă pot abtine. Şi, oricum, unde scrie că dacă lucrezi în televiziune, n-ai voie să mânânci spanac de trei lei caserola?

Şi-uite-aşa ne-am despărţit. Eu şi Megaimage.
M-am dus înainte de Crăciun să cumpăr pe ultima sută de metri nişte coşuri cadou. Ştiţi, din cele care se dau angajaţilor, în televiziunile care-şi plătesc oamenii, sau clienţilor fideli, pe care-i mulgi tot anul. O cafea, o ciocolată, un cozonac, o sticlă de ceva bun şi alte mărunţişuri puse într-un coş care-ţi ia ochii.
Am găsit unul frumos, 133 lei, avea şi ciocolată şi o sticlă de şampanie, gata, mă grăbeam, vorbesc cu un vigilante, un supraveghetor solid care-mi spune că nu mai sunt decât două, dar adcă vreau 5, nicio problemă, îmi ambalează el repede încă trei.

Merg la casă, cu cele două coşuri şi...surpriză-surpriză! Doamna incepe să scaneze produs cu produs. Bine, nu le scoate din celofan, ci le ia separat de sub tejghea. Ok, zic, aşa o fi obiceiul aici. Dacă n-ai cod de bare pe coş, ia-le doamnă la mână, că doar lucrezi la patron, pe timpul lui.
Problema a fost  la total. Că nu dădea nici mort 133 de lei. Dădea mai mult. În total, la 5 coşuri câte luam, era o diferenţă de vreo 80 de lei. Ceea ce e ceva.
Păi şi cum facem? Întreb. Zice doamna, într-o străfulgerare: am uitat să pun celofanul, e 16 lei.
Zic: n-aţi uitat nimic, coşul e 133, atât scrie la raft. Uitaţi preţul, se vede mare, scris cu roşu! Staţi să sun. Sună doamna amabilă, între timp vin şi celelalte 3 coşuri, băiatul aşteaptă, eu aştept, doamna vorbeşte. Zice, nu se poate să vi le dăm cu 133, trebuie să vă scoatem un produs din ele.
Pardon? Cum să umblaţi la coşul meu, de 133? Păi, zice, nu face 133, e preţul greşit. Zic: să fie primit, eu le iau la preţul de pe raft. Păi nu se poate, nu vrea responsabila, cică e diferenţa prea mare, aproape 80 de lei.

Aha, zic, şi vreţi să v-o plătesc eu. Păi, n-avem cum să le vindem aşa. Scoatem ceva din ele? Da, zic. Scoateţi-le cu totul. Nu le mai iau, la preţ modificat.
Şi uite-aşa ne-am despărţit. Puteam să chem Protecţia Consumatorilor, dar mă grăbeam. Şi nici nu-mi place scandalul. Am prieteni specializaţi în aşa ceva. Fără scandal, sunt zero barat. Ei bine, am preferat să fac ce fac eu de obicei când cineva mă supără iremediabil. Îl şterg din memorie. Delete, nu mai există pentru mine.

O să-mi fie dor de spanac, dar hei, spanac! Nu-ţi baţi joc de client şi vrei să mai şi revină, nu? Adio! Iar la partaj, iau profitul cu mine, Megaimajule! Să le transmiţi asta contabililor tăi din Belgia.
Te pup pe celofanul tău de 16 lei!

Comentarii
Episoade recente toate episoadele
Gainusa Anaf
16 august

Gainusa Anaf